

Ionescu Marian
comentariu
16/03/2009 17:11
In mod evident, economia şi prestigiul Statelor Unite trec printr-o perioadă proastă. Şi totuşi este de asemenea evident că rivalii săi trec şi ei printr-o criză economică. Iar ceea ce se întâmplă cu o ţară nu este întreaga poveste. Contează şi ceea ce se întâmplă cu alte ţări, în special cu principalii săi rivali şi aliaţi. Şi în aceste vremuri, alte ţări sunt chiar mai slabe decât Statele Unite.
În această perioadă a anului, sunt din ce în ce mai des întâlnite durerile şi arsurile la nivelul stomacului, lipsa apetitului, digestia dificilă, balonările, stările de greaţă şi ameţelile, chiar vărsăturile. Toate acestea sunt simptome specifice gastritei.
„Începem să vedem britanici în posturi în care nu i-am văzut până acum. Sunt mulţi care sunt dispuşi să accepte orice slujbă. Aici este vorba de locuri de muncă plătite cu salariul minim. Cele din depozite sau sortat cartofi, acest gen de slujbe“, a afirmat Paul Whitehouse, şeful Gangmasters Licensing Authority, instituţia care supraveghează angajatorii ce oferă slujbe temporare în agricultură şi procesarea alimentelor, citat de „Financial Times“.




